Despre vaccin

Un vaccin este un preparat biologic, care oferă imunitate dobândită activă la o anumită boală. Un vaccin conține, de obicei, un agent care seamănă cu boala cauzatoare de microorganisme și este adesea realizat din forme atenuate sau moarte de microb, toxine sau unul dintre proteinele sale de suprafață. Agentul stimulează sistemul imunitar al organismului să-l recunoască ca pe o amenințare, distrugându-l, și păstrând, totodată o parte a lui, astfel încât sistemul imunitar să poată recunoaște și distruge microorganismele cu care se întâlnește mai apoi. Vaccinurile pot fi profilactice (de exemplu: pentru a preveni sau ameliora efectele unei infecții viitoare) sau terapeutic (de exemplu, vaccinurile împotriva cancerului sunt investigate).

despre-vaccinAdministrarea vaccinurilor se numește vaccinare. Eficacitatea vaccinării a fost studiată pe larg și verificată. Exemple sunt vaccinul gripal, vaccinul HPV și vaccinul varicelei. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor infecțioase. Imunitatea la scară largă ca urmare a vaccinării este în mare măsură responsabilă pentru eradicarea la nivel mondial a variolei și limitarea unor boli, cum ar fi poliomielita, rujeola, și tetanosului într-o mare parte a lumii. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) raportează că vaccinurile licențiate sunt disponibile în prezent pentru a preveni sau pentru a contribui la prevenirea și controlul a aproximativ douăzeci și cinci de infecții. De-a lungul istoriei, vaccinurile au fost cel mai eficient mijloc de a lupta și de a eradica bolile infecțioase. Cu toate acestea, există și unele limitări în ceea ce privește eficacitatea lor. Uneori, sistemul de protecție eșuează din cauza sistemului imunitar al gazdei, care, pur și simplu, nu răspunde în mod adecvat sau nu răspunde deloc. Lipsa unui răspuns, în mod obișnuit, rezultă din factori clinici, cum ar fi diabetul zaharat, utilizarea de steroizi, infecția cu HIV sau din cauza vârstei. De asemenea, ar mai putea eșua din motive genetice, în cazul în care sistemul imunitar al gazdei nu include tulpini de celule B, care pot genera anticorpi potriviți pentru punerea în reacție în mod eficient și legarea la antigenele asociate cu agentul patogen.

Chiar dacă gazda dezvoltă anticorpi de protecție aceștia ar putea să nu fie adecvați. Imunitatea s-ar putea dezvolta prea lent pentru a fi eficientă în timp, anticorpii s-ar putea să nu dezactiveze complet patogenul, sau ar putea exista mai multe tulpini ale agentului patogen, și nu toate sunt la fel de sensibile la reacția imună. Cu toate acestea, chiar și o întârziere, sau imunitate slabă parțială, cum ar fi una care rezultă din eco-imunitate, ar putea diminua infecția, ceea ce duce la o rată mai mică de mortalitate, morbiditate mai scăzută și recuperare mai rapidă.

Istoria vaccinului

Vaccinarea debutează foarte timpuriu ca practică folosită în lupta de combatere a bolilor transmisibile. În China, în secolul XV, se utiliza

variolizarea,metodă principal asemănătoare vaccinării, pentru inducţia artificială a rezistenţei specifice la variolă. Pornind de la observaţia căaceastă boală, de obicei fatală, evoluează mai uşor la o serie de indivizi─ variola minor─, se conservau crustele acestor forme favorabile care erauapoi prizate de cei ce nu trecuseră prin boală. Voltaire relatează o tehnică devariolizare puţin diferită de cea actuală: inocularea lichidului provenit din pustulele formelor benigne. Indiferent de procedeu (depunerea unei cruste în nară, inserţie epidermică prin zgârierea pielii, flagelarea cu nuieluşe înmuiate în puroi variolic, purtarea unor cămăşi umezite cu produse variolice), ţelul era acelaşi: conferirea unei variole benigne persoanei inoculate, care, în acest mod, va fi ferită de o variolă mortală.

Vaccinarea antivariolică, prima acţiune medicală profilactică din punct de vedere istoric, este rezultatul studiilor medicului de ţară englez Edward Jenner (1749 – 1823). Jenner a combinat într-o manieră genială practica variolizării cu observaţia populară după care muncitorii agricoli nuerau atinşi de variolă în timpul epidemiilor. În timpul unei epidemii de variolă, în 1796, el a inoculat unui copil de 8 ani (Jammes Phillipps) puroiul unei pustule variolice de la mâna unei mulgătoare infectate cu variola vacilor. Două incizii pe braţul copilului, pătrunzând uşor pielea, au fost acoperite cu puroi. După opt zile, copilul era sănătos, rămânând doar o mică cicatrice, cu care suntem obişnuiţi astăzi fiecare dintre noi. Beneficiul real al acestei tehnici a putut fi probat la 1august 1796 şi câteva luni mai târziu când acelaşi copil a fost inoculat în două rânduri cu lichid din pustule reale de variolă. Aceste inoculări au fost suportate fără reacţie.

În 1857,  Louis Pasteur demonstrează că bolile infecțioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute și studiate. El formulează teoria germenilor patogeni în anul 1864. Mai apoi, în  1876 , Robert Koch descoperă agentul etiologic al antraxului și, în 1881, agentul TBC. După o lungă perioadă de timp, mai exact în 1880, Louis Pasteur dovedește că se poate asigura protecție împotriva bolilor infecțioase prin injectarea unor microorganisme atenuate în corp. Un an mai târziu, acesta împreună cu  Emile Roux, reușește să prepare primul vaccin împotriva antraxului. De asemenea, tot Louis Pasteur realizează în 1885

primul vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate științific. În semn de omagiu față de Edward Jenner, Louis Pasteur propune ca numele de vaccinare să fie extins la toate procedurile de protejare împotriva maladiilor prin inocularea unei substanțe externe. În 1888 s-a fondat Institutul Pasteur, iar câțiva ani mai târziu s-au creat mai multe institute în întreaga lume.

La sfârșitul secolului XIX apar primele programe naționale de vaccinare. Tot atunci, se descoperă și prima metodă de imunizare pasivă, seroterapia.

În prezent, există 26 de boli infecțioase care pot fi prevenite prin vaccinare, dar acest număr este în creștere. Sunt în curs de desfășurare sute de proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri. Poliomielita este în curs de eradicare, printr-un program al O.M.S., obiectivul propus fiind obținerea certificării mondiale a eradicării poliomielitei, până la sfârșitul anului 2008. Chiar dacă acest termen se va prelungi, eradicarea poliomielitei va deveni, cu siguranță, o certitudine în anii următori.

Tipuri de vaccinuri

Vaccinurile sunt organisme moarte sau inactivate sau produse purificate derivate din acestea. Există mai multe tipuri de vaccinuri utilizate. Acestea reprezintă diferite strategii utilizate pentru a încerca să reducă riscul de boală, păstrând în același timp capacitatea de a induce un răspuns imun benefic.
După conținutul lor, vaccinurile pot fi monovalente, adică includ antigenele unei singure tulpini bacteriene sau virale (de exemplu, vaccinul stafilococic), bi-, tri- sau polivalente, care conțin antigene provenind de la două, trei sau mai multe specii de microorganisme sau tulpini virale).

După proveniența agenților patogeni utilizați la prepararea unui vaccin, se disting două categorii: autovaccinuri și stocvaccinuri. Primul este preparat cu o tulpină a unui microorganism sau a unui virus, izolată de la un bolnav și destinat a fi folosit numai pentru vaccinarea pacientului de la care s-a făcut izolarea, iar al doilea, se obține din amestecul mai multor tulpini de agenți infecțioși și este destinat imunizării întregii populații susceptibile.
Vaccinuri virale

Vaccinurile virale se împart în două categorii: vaccinuri vii și vaccinuri inactivate.

Vaccinurile vii conțin tulpini de virus vaccinal capabile să se multiplice la poarta de intrare, fără a produce boala, dar determinând un răspuns imun eficient. Ele sunt de două feluri:

vaccinuri vii cu virusuri nepatogene pentru om, înrudite antigenic cu agentul viral cauzator al bolii pentru care se face imunizarea activa. Exemplu: vaccinul antivariolic.
vaccinuri vii atenuate care nu determină același tip de răspuns imun la toți indivizii. Exemple: antipolio cu administrare orală, antirujeolos cu administrare parenterală.

Avantajul vaccinurilor virale vii constă în realizarea unui răspuns imun umoral și celular solid, de lunga durată (antipolio creează și un ecran de protecție locala).

Vaccinurile inactivate conțin virusuri multiplicate pe o gazdă sensibilă, după care sunt inactivate , cu păstrarea capacității imunogene dar cu pierderea capacității patogene. Exemple: vaccinul antirabic, antigripal, antirujeolos, antipoliomielitic. Ele nu sunt nocive, dar prezintă anumite dezavantaje cum ar fi faptul că induc imunitate antivirală umorală de scurtă durată, iar agentul inactivant poate determina reacții de intoleranță locală sau generală.
Vaccinuri bacteriene

Vaccin din celule bacteriene întregi

Un vaccin din celule bacteriene întregi este vaccinul alcătuit din suspensii de celule bacteriene intacte care au fost atenuate sau inactivate. Vaccinul BCG împotriva tuberculozei este singurul vaccin bacterian viu-atenuat utilizat pe scară largă.

Vaccinul toxoid

Când cauza bolii este o toxină produsă de bacterie, este posibilă crearea unei  formule de vaccin doar pe baza toxinei inactivate, și nu pe baza celulei bacteriene întregi. Vaccinurile anti-difterie și anti-tetanos sunt două exemple de astfel de vaccinuri.

Vaccinul bacterian sub-unitar

Vaccinurile bacteriene sub-unitare sunt alcătuite doar pe baza unor părți ale bacteriei care determină o reacție imună de protecție. Un exemplu pentru acest tip de vaccin sunt componentele pertusis acelulare ale vaccinurior DTPa (difterie, tetanos, pertusis acelular) care includ fragmente proteice ale bacteriei  Bordetella Pertussis.

Vaccinul polizaharidic

Unele bacterii au un înveliș exterior polizaharidic care le ajută să treacă nedectate de sistemul imunitar. Vaccinurile polizaharidice sunt alcătuite din forme extrase și purificate ale învelișului exterior bacterian polizaharidic. Această metodă este folosită în vaccinurile anti-Haemophilus infuenzae tip b (Hib) și anti-Streptococcus Pneumoniae.

Registrul național de vaccinări

Registrul național de vaccinări este un instrument extrem de util atât pentru Ministerul Sănătății, cât și pentru medicii de familie sau pentru furnizorii de servicii medicale care se ocupă cu vaccinarea, indiferent dacă sunt din sistemul public sau privat. Cu ajutorul acestui registru național de vaccinări se poate vedea statusul […] mai mult »

Vaccinuri obligatorii

În ultima perioadă, în România subiectul vaccinurilor obligatorii a ținut luni bune, și încă ține, primele pagini ale ziarelor și deschiderile de jurnal TV. Motivul? După cum bine îl știm cu toții, scăderea numărului de copii vaccinați și izbucnirea epidemei de rujeolă. Un vaccin este un preparat biologic care oferă […] mai mult »